marți, 8 noiembrie 2011

Eu nu sunt o „handicapată” !


Poate ţi-a lipsit sprijinul mamei;  poate nopţile obişnuiai să le petreci sub masă, dorind să nu apară  în prag umbra tatălui tău băut  şi cu o palmă să-ţi spulbere toate visele construite în sufletul tău mic; poate a trebuit să renunţi la unul dintre părinţii tăi când aceştia au luat drumuri diferite; poate nu ţi-au fost afirmate suficient calităţile şi te simţi mai mereu nesigură de valoarea ta. Deşi se spune că sufletul omului care nu a trecut prin pârjolul suferinţei este precum carnea de vită crudă de la magazin, sunt cazuri, ca de pildă cele menţionate mai sus (deşi reprezintă doar o parte foarte mică din cazuri), în care durerea depăşeşte pragul  superficialităţii, aceasta devenind o traumă pentru cei care o suferă şi în consecinţă un impediment pentru a atinge fericirea şi împlinirea personală. Deşi aparent timpul le vindecă, acestea revin una şi încă o dată în minte, precum un disc zgâriat care repetă întruna aceaşi melodie şi se manifestă asemănător unui “handicap”- lipsă de ceva, de parcă ai fi ieşit desculţă din casă. Oare cum se poate desprinde sufletul pentru a zbura liber de frustrări şi dezamăgiri? De ce este atât de dificil să renunţăm la această dependenţă de suferinţă?:

1)Pentru că ne este greu să iertăm !
2)Pentru că nu ştim cum să reacţionam în faţa durerii.
3) Pentru că tulburările psihice au creat confuzie în sufletul nostru şi ne-am obişnuit cu o falsă fericire.

Dacă ai răni pe suflet ce încă sângerează, nu căuta înţelegere în jurul tău pentru că nu o vei găsi, ţi-o spune o fostă ”handicapată”. Mai mult,unii chiar îşi vor bate joc de durerea ta !Te încurajez să cauţi soluţii… ele există !Iată cele trei de care m-am folosit eu:

1)Invaţă să ierţi: Dragostea maternală există mereu însă uneori exprimată greşit (exceptuând femeile care nu au suflet şi îşi rănesc propriul copil intenţionat). Dacă nu ai primit suficientă afecţiune din partea ei, asta nu înseamnă că nu te iubeşte. S-ar putea ca şi ea, la rândul ei, să fi avut parte de o mamă mai dură şi neavând un exemplu bun nu a ştiut cum să procedeze cu tine. Nu o judeca atât de dur şi iart-o. În mod sigur ceşcuţa ei de dragoste este goală şi atunci, nu poţi cere de undeva unde nu există... nimic ! Nu ezita să tratezi această problemă la timp pentru că altfel vei comite şi tu aceaşi greşeală cu copiii tăi. Dacă relaţia tată-fiică este cea care clachează şi violenţa fizică dar şi cea verbală a ridicat un zid între voi nu-l condamna, iartă-l şi compătimeştel pentru că în mod sigur aceste reacţii provin din răni mai profunde care îşi au rădăcina în copilărie.Insă a avea milă de el nu înseamnă a-i permite să te lovească din nou ! E posibil (asta în cazul în care nu vei lua măsuri de pe acum) să fii tentată să te relaţionezi tot cu bărbaţi agresivi , în subconştientul tău considerând  că aşa meriţi să fii tratată. Iar dacă de divorţ vine vorba, nu ai nimic ce ierta ! Lasă puţin deoparte egoismul tău şi priveşte-ţi părinţii prin prisma a unei femei şi a unui bărbat, nu a unei mame şi a unui tată. Aşează-te o clipă pe scaunul lor, întreabă-te şi socoteşte: ţi-ar fi plăcut să trăieşti împreună cu soţul tău în mijlocul unui infern de certuri şi reproşuri toată viaţa? În cele din urmă dar cea mai importantă parte... iartă-te pe tine, pentru că niciuna dintre aceste situaţii nu s-au produs din vina ta! Nu îţi cer să uiţi,pentru că cele întâmplate fac parte din istoria vieţii tale. A ierta nu înseamnă a uita...ci a accepta lucrurile ( eşecuri, lipsuri,etc) şi a le vindeca cu dragoste pentru ca într-o zi să poţi spune: s-a întâmplat, dar nu mai doare !

2)Înfruntă durerea:  Mai intâi de toate trebuie să accepţi faptul că ai traume  ( multe persoane neagă acest lucru)!  Transformă durerea în avantaj pentru tine - aceasta este lema vieţii mele ! Priveşte durerea ca pe o ocazie de a creşte ca persoană . Spre exemplu: faptul că ai avut carenţe în privinţa mamei, te va ajuta ( dacă vei trata problema în mod corect) să fii tu o mamă bună pe viitor ! Construieşte familia pe care ţi-ai fi dorit mereu să o ai şi din păcate părinţii tăi nu ţi-au putut oferi. Pentru asta citeşte despre relaţii şi autoeducă-te ! Lucrează la defectele tale,potenţiază calităţile şi dacă nu ai primit cuvinte de afirmaţie, afirmă-te singură. Astfel,eviţi să iei aceste sechele în căsnicia ta ... un mariaj care ar termina exact ca cel al părinţilor tăi! Nu este uşoară lupta; ea implică multe certuri cu interiorul tău obişnuit cu comoditatea,pesimismul şi frustrarea. Dar nu pentru că este greu trebuie să te conformi cu a fi o "handicapată", care nu este capabilă să trezească decât mila celor din jur, când tu meriţi să fii admirată, iubită şi fericită ! Dispui de puterea de a controla sentimentele negative şi recăderile.Atunci când vei înceta a te mai văita şi autocompătimi pentru cele întâmplate şi vei lua măsuri, te vei elibera şi de aceste tulburări. Păstrează doar ce este bun din tot ce a fost rău.

3) Scapă de confuzie: Mulţi am fost educaţi să tăinuim în interiorul nostru lacrimile,sentimentele,fragilitatea; să înecăm durerea în alcool şi în rutina solicitantă de zi cu zi; să arătăm lumii o imagine de falsă fericire care cu timpul omoară picătura de omenire care se mai respiră în aer şi deschide în viaţa noastră portiţa frustrării şi a indiferenţei.Am mai auzit pe la colţuri  < suferinţa este pentru cei slabi>....ce prostie ! Realitatea este că puţini îndrăznesc să aibă o conversaţie deschisă cu sufletul lor pentru că nu ştiu dacă vor putea face faţă schimbării. Şi aşa am ajuns să confundăm fericirea (exprimarea nemulţumirilor şi soluţionarea acestora) cu nefericirea ( aparenţa de bine). Nu este greşit să plângi, nu este greşit să te vaiţi ...ci să te prefaci că nu ai probleme !

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

Sunt aici pentru tine, mă poţi găsi la următoarea adresa de e-mail:
ellishul@yahoo.com

Un comentariu:

viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.