duminică, 4 martie 2012

Cele 10 porunci ale femeii !: Pentru femeile care au uitat să se iubească şi să se respecte


I. Tu eşti femeia vieţii tale şi nu femeia vieţii lui. Trăieşti prin tine, respiri prin tine, ai mişcare prin tine şi nu prin el. Eşti stăpâna ta. Eşti creatoarea viselor şi a gândurilor tale. Eşti o fiinţă umană şi nu o prinţesă care să urmeze protocolul unui rege, nici o păpuşă pentru ca să devii jucăria cuiva. Nu ai nevoie să fii tratată ca o stea de pe cer neatinsă şi singuratică decât dacă alesul te va iubi atât de mult încât să te facă să străluceşti ca şi una dintre ele.

II. Să nu te “închini” în faţa unui bărbat (mai ales idolilor frumoşi din reviste) şi nici să nu faci un altar din el, căci un singur Dumnezeu există perfect şi vrednic de supunere şi acela se află NUMAI în Cer.

III. Este interzis să vorbeşti urât cu/despre tine, să te subapreciezi şi să te autopedepseşti fizic/psihic pentru greşelile din trecut. Căci acestea au fost menite să facă din tine femeia minunată care eşti acum !

IV. Fii mereu loială principiilor tale şi păstrează-ţi calmul şi demnitatea în orice situaţie. Nu ai voie să ţipi, nu ai voie să înjuri, nu ai voie să te dai în spectacol; eventualele crize în privat, te rog ! Aceasta să-ţi fie lege în fiecare zi.

V. Respectă spaţiul de libertate al partenerului tău şi nu-i controla căsuţa vocală, apelurile,sms-urile,e-mail-urile,facebook-ul şi nici nu-i sări cu tigaia în cap la minima suspiciune că acesta ar vorbi cu altcineva la telefon (nu de alta dar poate că vorbeşte cu mama lui), pentru ca zilele în relaţia ta să ţi se lungească !

VI. Să nu ucizi = Să nu te răzbuni pe fostul tău când acesta te lasă sau te înşeală. Nu încerca să-l răneşti şi nici să-i pui piedici în drum. Respectă-i decizia şi mergi mai departe !

VII. Să nu bei până leşini. Nu există ceva mai dezgustător decât o femeie beată criţă ! Să nu mănânci ciocolată până îţi vine rău; Să nu cheltuieşti toţi banii din buzunar; Să nu schimbi bărbaţii ca pe rochii. Ţine cont mereu de limite !

VIII. Să nu furi= Vei câştiga întotdeauna fiecare bănuţ cinstit ! Nu te vei căsători niciodată cu un bărbat din interes ! Căci dacă o vei face cu nimic nu eşti diferită faţă de femeile care se vând la colţ. Oferi sex şi la schimb primeşti lux şi comodităţi. Oh, există totuşi o mică diferenţă: eşti panarama lui cu acte în regulă !

IX. Fii mereu bună şi iubitoare chiar dacă aparent eşti „preşul” tuturor. Nu ai vocaţie de preş ! Ceea ce ei nu ştiu este că însăşi, bunătatea, naivitatea, inocenţa şi puritatea sunt armele cele mai puternice de manipulare ! Nu minţi niciodată o altă femeie ! Nici ţie nu ţi-ar plăcea să fii minţită. Femeile trebuie să ne ajutăm între noi şi nu să ne trădăm !

X. Nu pofti soţul aproapei tale şi nici nu încerca să-l desparţi de ea; nici casa ei şi nimic din ceea ce ea are. Respectă căsătoria, iubirea şi fidelitatea şi considăre-le ca fiind ceva sfânt pentru ca şi tu să ai parte de ele cândva.

Scrie-le pe sufletul tău...
Cu drag,
Marta Barbu- Chirurgia Inimii

joi, 23 februarie 2012

Atunci când el pleacă II- Un cui scoate alt cui?



Cam aşa se întâmplă atunci când o persoană se transformă în lumea ta, când trăieşti un timp plutind într-un balon respirând el, visând el, trăind el, el, el, el, şi acesta se sparge. Bună dimineaţa ! Bine ai venit la realitate ! Ce senzaţie ciudată, nu? Nu prea ştii ce să faci cu viaţa ta acum că nu te mai afli pe proverbialul tărâm al romantismului ! Brusc te vezi nevoită să priveşti dincolo de el, de parfumul lui, de zâmbetul lui; eşti obligată să mergi mai departe şi nu prea ai de ales căci timpul te trezeşte în fiecare zi la singurătate. După ce ai gândit şi regândit totul, ai realizat, într-un final, că nu există un „déjà vu” decât în mintea ta, şi că de fapt şi de drept totul este un... FINIT.

Aflându-te în situaţia de faţă, ce anume  poţi face pentru ca rănile tale să se vindece mai repede?:

1. Ar fi bine să începi să gândeşti pentru un „tu”  şi să uiţi de acel drăgălaş „noi”, momentan. Mănânci tu, dormi tu, te plimbi tu, tu, tu, tu. Aşa, aşa, tu, tu, tu, ca la şcoală, învăţăm să conjugăm lăsând, însă, a treia persoană, atât din singular cât şi din plurar, în afara jocului. Nu uita, te rog, dintre toate verbele să îl alegi pe cel de -- a reseta; a reseta gândurile tale, planurile şi proiectele de viitor ca fiind pe SEPARAT şi nu împreună deşi în trecut obişnuiai să te sfătuieşti cu el pentru orice. Vezi acele poze şi amintiri? Care? Cele pe care încă le mai strângi la piept ! Bagă-le într-o cutiuţă sub pat sau du-le la o prietenă pentru un timp şi poate cu puţin noroc uiţi să le mai iei înapoi.

2. Nu apleca urechea la duzina de sfaturi „înţelepte” din partea prietenelor care îţi spun : „Uită-l, nu merită” (de parcă ar fi aşa de uşor precum atunci când scoţi un obiect din priză) sau „Du-te cu altul” şi atunci rostesc acea frază faimoasă “...Un cui scoate alt cui”. Chiar despre aceasta ultima aş vrea să vorbim puţin. Oare să fie aşa de simplu să înlocuieşti un om? Şi ce metodă anume se foloseşte? Transferi sentimentele tale de la unul la celălalt? Spui: „ Astăzi îmi pun rochia albă, mâine pe cea roz”? Aşa sau mai rău? Îţi voi da un sfat, madame tâmplăriţă: un cui nu scoate alt cui; fiecare persoană este unicată, deasemenea trăirile alături de ele; în orice caz ai rămâne cu ambele înfipte; ceea ce ai experimentat cu fostul tău nu vei mai simţi niciodată, în aceaşi masură şi mod, cu nimeni altcineva. Dacă “cuiul” nou îl scoate uşor pe cel vechi, înseamnă că cel din urmă nu a fost atât de important în viaţa ta; bărbatul pe care îl vei iubi cu adevărat va rămâne în suflet ca un tatuaj pe viaţă.

Desigur poţi încerca, chiar dacă încă îl mai iubeşti, să-l uiţi apelând la metoda: „I-a un ciocan şi bate cuie”. Vei fi deacord cu mine  că îl vei sâcâi atât de mult pe noul iubit încât cu timpul va deveni o copie a fostului, atât în comportament cât şi în vestimentaţie ! Nu vor lipsi nici comparaţiile şi încercările de a-l face gelos pe ex-ul plimbându-te prin faţa lui de braţ cu actualul. În ultimul caz tu crezi că îl vei face să reacţioneze pozitiv, însă eu îţi voi spune care va fi de fapt percepţia lui dar şi consecinţele unei astfel de relaţii de faţadă:

1. Îi vei întări posibilele temeri pe care el le-a avut cândva în privinţa ta (majoritatea bărbaţilor le au, mai ales la începutul relaţiei) şi anume: „ Eram sigur că nu mă iubeşte, că se va duce cu altul, ştiam eu că nu mă merită..nu-mi pare rău că am lasat-o”; dacă acesta mai simţea vreo remuşcare pentru faptul că a plecat de lângă tine; dacă mai exista o urmă de respect şi iubire pentru tine în sufletul lui, acum îşi vede mai departe de drum. Chiar şi dacă te vei împaca cu el într-o zi, îţi va scoate mereu în faţă faptul că ai mai fost cu cineva. Respectul pe care îl pierzi în faţa unui bărbat nu îl mai recuperezi niciodată !

2. Noul tău iubit se va simţi folosit. Nu uita că în joc nu se află numai fericirea ta ci şi a partenerului. Nu este corect faţă de el să dai speranţe unei iubiri care probabil nu va înflori niciodată. Dacă într-adevăr te simţi capabilă să începi o nouă relaţie şi poţi cu mâna pe suflet să promiţi că nu mai simţi nimic pentru fostul tău, atunci te încurajez să o faci.

3. Ghici cine va suferi cel mai mult din toată această poveste? TU. Te vei simţi confuză, frustrată şi cu remuscări pentru faptul că ai făcut să sufere un bărbat care nu avea nici o vină. Mai bine singură decât să-ţi răneşti sufletul mai rău decât deja este.

IMPORTANT: Nu te conforma cu orice/oricine, doar pentru faptul că nu ai putut avea ce/pe cine ţi-ai dorit cu adevărat ! Dacă iubeşti din nou fă-o din tot sufletul şi fără umbre din trecut care să apese asupra relaţiei.

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

joi, 8 decembrie 2011

Iubire dură


Nici preparatele delicioase care îţi plac atât de mult, nici invitaţii, nici cadourile de sub brad...nimic nu te face să te simţi mai bine. Te aştepţi la încă un Crăciun melanholicos ...fără el. Dar acest lucru reprezintă deja o obişnuinţă pentru tine. Anul trecut, dar şi acum doi ani şi poate şi acum trei ierni la fel s-a întâmplat. Îţi doreşti să fie alături de tine. De ce toţi sunt prezenţi şi el lipseşte mereu? Nu poţi înţelege. Despre cadouri, o mângâiere sau un telefon nici nu mai poate fi vorba, doar ştii prea bine că el nu este genul de om care să aibă detalii drăguţe cu tine. Tot ce vrei este să treacă cât mai repede şi acest Crăciun fără haz şi magie care îţi reaminteşte cât de singură te simţi.  Şi de când l-ai cunoscut ai cele mai triste sărbători, cele mai triste zile de naştere, cele mai triste vacanţe...pentru că simţi că nimic şi nimeni nu-l poate înlocui în ecuaţia fericire, am dreptate?

După care primeşti scuze de genul: „ Am făcut planuri cu prietenii mei de sărbători dar am uitat să te anunţ” ( adică a uitat să te includă şi pe tine în ele). Şi parcă de fiecare dată are memoria scurtă:  „Iartă-mă iubito am uitat că este ziua ta, ştii? mă gândeam să-ţi fac un cadou” şi acesta nu apare niciodată. Am menţionat cât de sensibil este? : “Ar trebui să mai slăbeşti” sau “Ce-ar fi să treci pe la coafor?”. Eşti sigură de faptul că bărbatul viselor tale nu s-ar comporta aşa şi totuşi, tu îl vrei, îl iubeşti pe acesta! De ce? Pentru că  te gândeşti că este mai bine cu el decât fără acel „rău”, deja adictiv, pentru sufletul tău. Acestui gen de proprie-tortură epidemică i se mai spune şi... „ iubire dură”.

Oare care să fie explicaţia ei? Ne place să suferim? De ce ne îndrăgostim de bărbatul nepotrivit? Mai bine zis, de ce ne simţim atrase de o persoană care simţim că nu este bună ? De ce rămânem într-o relaţie când aceasta devine dăunătoare? Poate pentru că în sufletul nostru sperăm ca totul să fie o judecată eronată născută din imaginaţia noastră, doar o exagerare, sau o acuzaţie ce nu dispune de suficiente argumente pentru a fi luată în seamă. Aşa se face că atunci când iubitul îţi dovedeşte răutatea, ignori vocea interioară care îţi spune că nu este normal să primeşti un astfel de tratament, când îi reproşezi ceva ţi se dă de înţeles că totul este productul nebuniei tale (tu eşti de vină întotdeauna pentru isteriile lui, pentru tot ceea ce i se întâmplă în viaţă, etc) iar când acesta are „bunătatea” de a veni cu un buchet de flori şi câteva lacrimi, te simţi norocoasă (de parcă nu ai merita ceva mai bun), te cuprinde vinovăţia faţă de acele momente în care ai gândit rău despre el, te surprinde gestul lui, te recucereşte şi astfel uiţi complet de posibilitatea de a termina cu o relaţie ce nu te face fericită decât pe momente scurte.Am nimerit?

Trec zilele, anii pe lângă tine în timp ce tu trăieşti cu speranţa că ceva se va schimba; că într-o zi acesta va deschide ochii în sfârşit şi te va aprecia la adevărata valoare (lucru care ceva în interiorul tău îţi spune că nu se va produce niciodată). Procedând în felul acesta te autopedepseşti şi te privezi singură de o posibilă relaţie cu acel bărbat  bun care abia aşteaptă să te facă fericită! Propune-ţi ca acest Crăciun să fie excepţia de la regulă ! Mai bine arunci 3 ani de relaţie nocivă la gunoi decât o viaţă întreagă ! Gândeşte-te.

Cu drag, şi cu cele mai bune dorinţe pentru tine pentru noul an:
© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

joi, 24 noiembrie 2011

Ştrengar până când vrea el...


Care este acel ceva la el ce te cutremură toată? Atitudinea lui autosuficientă? Să fie oare pasiunea fără măsură faţă de obiceiuri nesănătoase? Faptul că te consideră mai puţin importantă decât prietenii lui? Ce zici de aparenţa sa de personaj medieval cu barbă de 10 zile? Sau poate este ceva mult mai grav precum că se foloseşte de violenţă (ajungându-se chiar la lovituri) pentru a îşi impune mereu voinţa?

Magia iubirii şi senzaţia de plutire pe care o aveai la început de drum în doi se scurge printre degete iar acele aspecte minore deranjante cu privire la atitudinea lui, pe care înainte le ignorai cu bună ştiintă, acum începi a le simţi prezenta în relaţie până a se transforma în obstacol pentru dezvoltarea sănătoasă a acesteia. Ai căpătat claritate în ceea ce priveşte problemele relaţiei şi gradul de efect negativ ce produc asupra ta ceea ce este un aspect pozitiv; unele ai convingerea că poţi trece peste ele, altele implică un efort mai mare, însă o durere extremă ( în cazul violenţei domestice) este semn că ai atins vârful suportabilului tău !

Se poate schimba un bărbat? Este o situaţie ce se poate remedia sau nu? Sunt întrebări ce acum îţi macină sufletul şi încerci cu disperare a găsii soluţii. Mai intâi te gândeşti să întocmeşti o specie de contract cu el: tu îi oferi iubire, respect şi loialitate iar el în schimb se va supune unui proces de transformare. În principiu, ambele părţi semnează acordul cu o promisiune, însă după puţin timp realizezi că totul se rezumă la vorbe şi acţiunile nu se întrevăd. Şi tot aşa parcă zilnic te aşezi la masa de renegociere. După care recurgi la cicăleala ( tu crezi că îi faci un bine), îi scoţi în faţă defectele (crezi că astfel îl ajuţi să-şi dea seama de ceea ce trebuie "reparat' la el) sau adopţi tactica comparativă cu alţi bărbaţi ( l-ai dus la spânzurătoare!). Nu numai că nu se va schimba, dar vei mai adăuga la lista cu defectele lui şi faptul că va deveni complexat, nesigur şi neiubit. Şi atunci, ce este de făcut? Ceva trebuie să faci nu? Dar eu te întreb cine ţi-a spus că „TREBUIE” să faci ceva?Doamna „sper să se schimbe”, cuvântul „trebuie” exprimă o obligaţie, iar atât cât ştiu, acest drept de a schimba o persoană nu se află nincăieri în legea omului aşa cum nici în cea divină, în biblie negăsindu-se nici o afirmaţie sau măcar o sugestie, cum că femeia ar fi desemnată sau că ar avea datoria să realizeze acest lucru. Atunci de ce ne luăm atribuţii ce nu ne corespund, doamnele mele? Multe femei iau asupra lor această responsabilitate, interpretând un rol de „salvatoare” pentru bărbat, acela de a-l aduce pe drumul cel bun, plătind consecinţele mai târziu.

Prietenă, poate de  dragul tău, datorită insistenţelor tale,  pentru a te /cuceri/impresiona/a te ţine lângă el, va realiza, aparent, o schimbare. Însă ţine minte un lucru: o persoană nu poate trăi veşnic într-o piesă de teatru ( ceea ce nu este normal şi nici drept să facă), în timp, revenind la starea iniţială. Nu vorbesc despre acele defecte care au o simplă rezolvare precum un bărbierit ci despre acele aspecte din caracterul lui precum egoismul, violenţa,etc, ce îţi rănesc profund sufletul. Schimbarea, ca orice decizie în această viaţă, este o alegere şi se va produce doar atunci când acesta va conştientiza efectele negative ale obicieiurilor/atitudinilor asupra lui !

Ce poţi face? Fii tu un exemplu demn de urmat, un sprijin necondiţionat de acceptare şi iubire ce îl va „obliga” să-şi dorească să fie mai bun pentru tine. Desigur mai există şi excepţii: cei care consideră schimbările ca fiind inecesare pentru că au impresia că sunt perfecţiunea personificată. Aceştia ultimii, sunt un caz pierdut şi mai bine renunţi la ei ! Cert este că bărbatul perfect nu există aşa cum nici femeia perfectă. Tot ce poţi face este să fii realistă, practică şi cu perspectivă de viitor atunci când alegi partenerul de viaţă. Fă-ţi o listă cu defectele pe care le poţi accepta şi care nu la un bărbat/ într-o relaţie. Spre exemplu, dacă infidelitatea afişează ca ceva inacceptabil, iar tu ştii că lui îi cam plac femeile, mai bine nu iniţiezi o relaţie cu el, sau dacă ai început-o, renunţă la ea; nici de cum să nu te gândeşti că după ce te vei căsători cu el va deveni îngeraş ! Dacă îl consideri fără importanţă pune-ţi o pernuţă jos, îngenunchează şi începe să te rogi pentru ca acesta să nu calce niciodată strâmb şi să-ţi frângă inima....

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

duminică, 13 noiembrie 2011

Eşti demnă de tine !


"Ei nu ne pot lua demnitatea noastră dacă nu le-o dăm" ( Mahatma Gandhi)

De ce, doamnele mele, încuviinţăm bărbaţilor să urce pe scara priorităţilor noastre până a ocupa primul loc, înainte ca aceştia să fi făcut vreun merit? Ceea ce am de spus în favoarea condiţiei masculine este faptul că nici măcar nu au cerut să li se ofere acest tratament privilegiat ci suntem noi femeile, care liber, am decis să le facem o astfel de favoare. Dacă aceştia nu ne bagă în seamă devenim lipitoare, când suntem tratate cu lipsă de respect mereu le găsim câte o scuză, iar dacă ne aflăm într-o relaţie în care ei nu se implică suficient, depunem noi dublă cantitate de energie şi dragoste şi pentru ei. Dormim ei, visăm ei, respirăm ei. Şi unde a rămas, doamnele mele valoarea noastră ca persoane independente? Cui am lăsat demnitatea?

Ştiu ce îmi vei spune: " Doare până la sânge să adormi singură în patul rece, să iei micul dejun cu scaunul din faţa ta gol şi de aceea am o relaţie cu el, chiar dacă nu-l iubesc"; " Am împlinit 35 de ani, sunt singură şi ceea ce este cel mai grav, înşelată de fostul meu soţ. Crezi că se va mai uita cineva la mine? Cum vrei să mă simt?"; "Prietenul meu tocmai şi-a luat tălpăşiţa şi pe deasupra mereu m-a tratat rău". Aici văd două aspecte negative: femeile (dar şi bărbaţii) care se simt „neiubibile”- acelea care consideră că nu au suficiente calităţi , fie acestea fizice sau spirituale, pentru a fi iubite, şi cele „nereiubibile”- acelea care după câteva relaţii eşuate au pierdut speranţa să fie din nou iubite. Doamnelor, acestea sunt doar mituri create în mintea noastră, care au devenit o realitate doar pentru că noi le-am crezut ca fiind adevărate !

Înţeleg- în aceste condiţii este dificil să-ţi menţii demnitatea, să-ţi controlezi furia, dezamăgirea şi să înfrunţi ziua de mâine cu inima mai mult bucăţele decât întreagă, însă data viitoare, madamme Preţioasă, când Dl. Tont Tontănescu te va contacta, fă-mi o favoare şi fă-ţi o favoare şi nu-i mai acorda nici cea mai minimă atenţie. Priveşte-te în oglindă şi repetă-ţi pentru tine până te vei convinge: sunt frumoasă,deşteaptă, capabilă şi merit să fiu iubită şi respectată. Împune-ţi standarde înalte şi ţine-te de ele. Fă o promisiune cu inima ta de a fii decentă, pentru că ceea ce te va ajuta să mergi mai departe nu este gândul că " frumosul* etern* burlac* care* nu* are* nevoie* de* nimeni* decât* de* propia* persoană*" te-a părăsit, ci atitudinea ta demnă în faţa despărţirii. Şi dacă el nu-şi va da seama niciodată de comoara pe care a pierdut-o pe drum? Pierderea lui, în niciun caz a ta ! Consideri că nu eşti pregătită pentru schimbare? OK. Anunţă-mă când vei fi primit suficiente umilinţe !

Şi din nou îmi vei spune: nu ai cum să mă înţelegi Martha, tu nu ai trecut prin aşa ceva ! GREŞEŞTI! Fiecare dintre noi am băut dimineaţa ceaşca cu ciocolată cu singura companie a radio-ului tărărăind o melodie oarecare, toţi am simţit măcar o dată în viaţă cum este să-ţi fie atât de dor de acel cineva special încât să te doară pielea, toţi ne-am văzut în poziţia de a cerşi un gram de iubire şi de a nu primi nimic în schimb. Cerul este pentru toţi, şi toţi am avut şi nopţi fără de stele care să ne lumineze drumul...însă, gândeşte-te că acelaşi umilinţe care te-au doborât sunt şi cele care te vor ridica. Singură nu eşti niciodată ! Te ai pe tine şi un Dumnezeu mare pentru a spune: punct şi de la capăt !

Şi tu te întrebi: dacă acel bărbat nu a făcut nici un merit şi nu m-a preţuit cum trebuie, atunci de ce l-am pus pe primul loc în viaţa mea? : din prea multă iubire pentru el şi din prea puţină pentru tine !

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

marți, 8 noiembrie 2011

Eu nu sunt o „handicapată” !


Poate ţi-a lipsit sprijinul mamei;  poate nopţile obişnuiai să le petreci sub masă, dorind să nu apară  în prag umbra tatălui tău băut  şi cu o palmă să-ţi spulbere toate visele construite în sufletul tău mic; poate a trebuit să renunţi la unul dintre părinţii tăi când aceştia au luat drumuri diferite; poate nu ţi-au fost afirmate suficient calităţile şi te simţi mai mereu nesigură de valoarea ta. Deşi se spune că sufletul omului care nu a trecut prin pârjolul suferinţei este precum carnea de vită crudă de la magazin, sunt cazuri, ca de pildă cele menţionate mai sus (deşi reprezintă doar o parte foarte mică din cazuri), în care durerea depăşeşte pragul  superficialităţii, aceasta devenind o traumă pentru cei care o suferă şi în consecinţă un impediment pentru a atinge fericirea şi împlinirea personală. Deşi aparent timpul le vindecă, acestea revin una şi încă o dată în minte, precum un disc zgâriat care repetă întruna aceaşi melodie şi se manifestă asemănător unui “handicap”- lipsă de ceva, de parcă ai fi ieşit desculţă din casă. Oare cum se poate desprinde sufletul pentru a zbura liber de frustrări şi dezamăgiri? De ce este atât de dificil să renunţăm la această dependenţă de suferinţă?:

1)Pentru că ne este greu să iertăm !
2)Pentru că nu ştim cum să reacţionam în faţa durerii.
3) Pentru că tulburările psihice au creat confuzie în sufletul nostru şi ne-am obişnuit cu o falsă fericire.

Dacă ai răni pe suflet ce încă sângerează, nu căuta înţelegere în jurul tău pentru că nu o vei găsi, ţi-o spune o fostă ”handicapată”. Mai mult,unii chiar îşi vor bate joc de durerea ta !Te încurajez să cauţi soluţii… ele există !Iată cele trei de care m-am folosit eu:

1)Invaţă să ierţi: Dragostea maternală există mereu însă uneori exprimată greşit (exceptuând femeile care nu au suflet şi îşi rănesc propriul copil intenţionat). Dacă nu ai primit suficientă afecţiune din partea ei, asta nu înseamnă că nu te iubeşte. S-ar putea ca şi ea, la rândul ei, să fi avut parte de o mamă mai dură şi neavând un exemplu bun nu a ştiut cum să procedeze cu tine. Nu o judeca atât de dur şi iart-o. În mod sigur ceşcuţa ei de dragoste este goală şi atunci, nu poţi cere de undeva unde nu există... nimic ! Nu ezita să tratezi această problemă la timp pentru că altfel vei comite şi tu aceaşi greşeală cu copiii tăi. Dacă relaţia tată-fiică este cea care clachează şi violenţa fizică dar şi cea verbală a ridicat un zid între voi nu-l condamna, iartă-l şi compătimeştel pentru că în mod sigur aceste reacţii provin din răni mai profunde care îşi au rădăcina în copilărie.Insă a avea milă de el nu înseamnă a-i permite să te lovească din nou ! E posibil (asta în cazul în care nu vei lua măsuri de pe acum) să fii tentată să te relaţionezi tot cu bărbaţi agresivi , în subconştientul tău considerând  că aşa meriţi să fii tratată. Iar dacă de divorţ vine vorba, nu ai nimic ce ierta ! Lasă puţin deoparte egoismul tău şi priveşte-ţi părinţii prin prisma a unei femei şi a unui bărbat, nu a unei mame şi a unui tată. Aşează-te o clipă pe scaunul lor, întreabă-te şi socoteşte: ţi-ar fi plăcut să trăieşti împreună cu soţul tău în mijlocul unui infern de certuri şi reproşuri toată viaţa? În cele din urmă dar cea mai importantă parte... iartă-te pe tine, pentru că niciuna dintre aceste situaţii nu s-au produs din vina ta! Nu îţi cer să uiţi,pentru că cele întâmplate fac parte din istoria vieţii tale. A ierta nu înseamnă a uita...ci a accepta lucrurile ( eşecuri, lipsuri,etc) şi a le vindeca cu dragoste pentru ca într-o zi să poţi spune: s-a întâmplat, dar nu mai doare !

2)Înfruntă durerea:  Mai intâi de toate trebuie să accepţi faptul că ai traume  ( multe persoane neagă acest lucru)!  Transformă durerea în avantaj pentru tine - aceasta este lema vieţii mele ! Priveşte durerea ca pe o ocazie de a creşte ca persoană . Spre exemplu: faptul că ai avut carenţe în privinţa mamei, te va ajuta ( dacă vei trata problema în mod corect) să fii tu o mamă bună pe viitor ! Construieşte familia pe care ţi-ai fi dorit mereu să o ai şi din păcate părinţii tăi nu ţi-au putut oferi. Pentru asta citeşte despre relaţii şi autoeducă-te ! Lucrează la defectele tale,potenţiază calităţile şi dacă nu ai primit cuvinte de afirmaţie, afirmă-te singură. Astfel,eviţi să iei aceste sechele în căsnicia ta ... un mariaj care ar termina exact ca cel al părinţilor tăi! Nu este uşoară lupta; ea implică multe certuri cu interiorul tău obişnuit cu comoditatea,pesimismul şi frustrarea. Dar nu pentru că este greu trebuie să te conformi cu a fi o "handicapată", care nu este capabilă să trezească decât mila celor din jur, când tu meriţi să fii admirată, iubită şi fericită ! Dispui de puterea de a controla sentimentele negative şi recăderile.Atunci când vei înceta a te mai văita şi autocompătimi pentru cele întâmplate şi vei lua măsuri, te vei elibera şi de aceste tulburări. Păstrează doar ce este bun din tot ce a fost rău.

3) Scapă de confuzie: Mulţi am fost educaţi să tăinuim în interiorul nostru lacrimile,sentimentele,fragilitatea; să înecăm durerea în alcool şi în rutina solicitantă de zi cu zi; să arătăm lumii o imagine de falsă fericire care cu timpul omoară picătura de omenire care se mai respiră în aer şi deschide în viaţa noastră portiţa frustrării şi a indiferenţei.Am mai auzit pe la colţuri  < suferinţa este pentru cei slabi>....ce prostie ! Realitatea este că puţini îndrăznesc să aibă o conversaţie deschisă cu sufletul lor pentru că nu ştiu dacă vor putea face faţă schimbării. Şi aşa am ajuns să confundăm fericirea (exprimarea nemulţumirilor şi soluţionarea acestora) cu nefericirea ( aparenţa de bine). Nu este greşit să plângi, nu este greşit să te vaiţi ...ci să te prefaci că nu ai probleme !

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

Sunt aici pentru tine, mă poţi găsi la următoarea adresa de e-mail:
ellishul@yahoo.com

duminică, 6 noiembrie 2011

Atunci când el pleacă I- Suflet rupt în mii de bucăţele...


Credeai că acela care acum se pierde în îndepărtare va fii mereu alături de tine şi realizezi cu mare durere că nu aveai dreptate. Vrei explicaţii, vrei răspunsuri, de la el, de la Univers, insă tot ce dobândeşti este o linişte sepulcrală. Lucrurile uneori nu se dau aşa cum le-am plănuit. Aşa, şi ce dacă? A da greş este omenesc, toţi greşim şi această mică împiedicare  nu te transformă neaparat într-o ratată pe viaţă ! Poţi alege să mergi alături de un bărbat, însă în cazul în care lucrurile nu decurg pe drumul aşteptat, eşti suficient de puternică încât să te descurci şi singură. Dacă ţi se va oferi un partener pe care să te poţi baza bine, dar şi dacă nu va fii aşa, nu uita că nu ai nevoie să aparţii cuiva, pentru că tu eşti cineva ca persoană independentă ! Tu eşti a ta...şi de cele mai multe ori (chiar dacă sună dureros şi narcisist) este suficient !

Nu dispun de o reţetă magică prin care dezamăgirea şi frustrarea vor dispărea din sufletul tău; nu-ţi pot promite că vei fi lipsită şi de alte decepţii pe viitor; nu deţin timpurile în mâinile mele, deci nu-l pot întoarce pe cel iubit la tine,  însă indiferent de situaţia care se va naşte din imprevizibilitatea vieţii: nu pierde din vedere valoarea ta. Este firesc, chiar indicat, să te rupi de toate; să preferi mirosul de cafea, tăcerea celor patru pereţi, să stai pur şi simplu ghemuită în plapumă şi să-ţi refaci sufletul după o ruptură sentimentală. De fapt este chiar ceea ce trebuie să faci ! Să ştii că nu este o anomalie faptul că te simţi tristă, e în regulă să plângi; să revizui în mintea ta una şi încă o dată ce anume ai greşit; să retrăieşti locurile, cuvintele, clipele petrecute alături de acea persoană specială; însă, ceea ce nu este corect şi nici normal să faci, este să te comporţi urât cu tine. Acum mai mult ca niciodată trebuie să te iubeşti ! Înţeleg- te simţi atât de întinsă la pământ încât nu mai ai forţe să te aranjezi, îţi lipseşte motivaţia pentru viaţă şi te simţi femeia cu cel mai puţin sex-appeal de pe acest pământ; comportament ce transmite celor din jur următorul mesaj : sunt insignifiantă, mă complac în această viaţă şi mă poţi lua în picioare ca pe un preş. O femeie poate avea vocaţie de mamă, educatoare, profesoară sau pentru oricare altă funcţie, insă niciodată vocaţie de preş ! ( lucru valabil şi în cazul barbaţilor)

Îţi mai aduci aminte cum arătai atunci când erai fericită? Purtai ţinute care nu te avantajau şi mâncai fără măsură ciocolată? Tolerai lipsa de respect şi cuvintele injositoare la adresa ta? În mod sigur nu; desigur mergeai la cumpărături cu prietenele tale şi îţi alegeai cu grijă rochia care îţi scotea în evidenţă ochii frumoşi , aveai o alimentaţie  echilibrată, făceai exerciţiu, şi fireşte, puneai la punct obrăznicia bărbaţilor ! Eşti aceaşi femeie minunată dar care trece, temporar, printr-un moment dificil. Nu eşti atât de disperată precum pari în oglindă, precum ridurile, cearcănăle şi decepţiile vor să te convingă că eşti încât să încetezi să mai crezi în posibilitatea de a primi, pe viitor, dragostea pe care o meriţi. Până şi femeile de succes pe care le admiri, vedete şi actriţe, cu o viaţă aparent importantă şi perfectă, au neîmpliniri, dezamăgiri şi probleme. Nu te gândi că ele pot pentru ceea ce sunt şi tu nu poţi. Cert este că nimeni nu va străluci cu lumina ta...eşti TU cea inteligentă, cea care poate inspira o lume intreagă ! Ascultă acea voce care îţi tot repetă să ai încredere în tine, pentru că ea te cunoaşte cel mai bine şi te va conduce mereu spre ţinte măreţe .

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

miercuri, 2 noiembrie 2011

Ceva foarte sexy: vulnerabilitatea masculină




Deşi încalţă un număr mare la pantof şi cu uşurinţă ne poartă pe braţele lor robuste, bărbaţii pot deveni în câteva clipe cele mai gingaşe şi plapânde fiinţe. Cum aşa? Sexul forte? Nici vorbă ! Independent de războiul sexelor care s-a creat în societate pentru predominanţă cert este că:  în faţa iubirii toţi îngenunchem !

Emotivitatea masculină se aseamănă cu un cub de gheaţă- „coaja” dură şi rece îi ascunde vulnerabilitatea, revărsându-se moale în faţa căldurii ce emană o mângâiere, un cuvânt de încurajare sau de laudă la adresa lui. Potrivnic imaginii de perfecţiune ce i se asociază cuvântului „sexy”, nu faptul că au o înfăţişare plăcută sau o situaţie materială bună te obligă pur şi simplu să-i adori, ci capacitatea lor de a crea de la nimic rezolvări pentru probleme; forma maestră, aproape eroică, de a-şi ascunde disperarea şi a-şi menţine cumpătul în situaţii dificile chiar şi atunci când iubita/soţia turuie întruna şi se vaită că şi-a rupt o unghie. Aoleu ! Îmi cer scuze pentru lipsa mea de sensibilitate: manichiura este importantă ! Deşi sunt şi eu femeie, hai s-o spun pe cea dreaptă: adesea devenim femei-copile iresponsabile şi incapabile să ne stăpânim emoţiile. Şi nu tocmai puţini bărbaţi cred în felul acesta.  Ai observat atitudinea de isterie a celor mici în magazinele de jucării? Spune-i unei femei că nu-i vei cumpăra geanta preferată ( chiar dacă mai are 10 în garderobă), că nu vei face lucrurile aşa cum îşi doreşte ea şi va fii un vulcan în erupţie de lacrimi ce curg şiroaie, o listă lungă de reproşuri şi ţipete ascuţite ce ar sparge şi un geam. Dintr-o dată eşti cel mai egoist, nepăsător şi răutacios mascul de pe planetă ! Lady, bărbatul există pentru ceva mai mult decât pentru a satisface nevoi mercantile !

Este chiar înduioşător să vezi un „gigant” cum se face mic de statură şi caută cucluş în poala femeii, după o zi obositoare de muncă, apelând la instinctul ei maternal (uneori sufocant- dacă nu mă credeţi întrebaţi pisica care se moţăieşte pe lângă ea cât de bine este îngrijită). Pentru câteva  clipe primeşte răsfăţ cu toate bunătăţurile culinare şi este strâns la piept la fel cum făcea mami când era mic. Din acest motiv femeia se înmoaie în faţa ecuaţiei bărbat + copil în braţe. Dacă atingi unul dintre aceste puncte sensibile în sufletul femeii, fie tristeţea, fericirea, sau cuvântul copil i-ai cucerit inima !

Dincolo de un păr frumos, corp zvelt, ochi ameţitori, îmbrăcămintea ce se mulează uşor ( uneori mai accentuat) pe coapse, ceea ce leagă cu adevărat sufletul bărbatului este inocenţa şi firavitatea femeii. Latura ocrotitoare masculină se activează subit atunci când aceasta renunţă la atitudinea ei autosuficientă şi devine o fiinţă neajutorată care necesită de mâinile lui puternice pentru a desface borcanele din cămară. Probabil acesta este motivul pentru care bărbaţilor le place atât de mult fenomenele de „Superman” şi „ prinţul pe cal alb”:  s-au născut pentru a proteja fiinţele gingaşe. Ştii? nu toţi prinţii au sânge albastru (adică regal). Dă-te puţin neştiutoare, speriată sau aproape de pericol şi el va deveni eroul tău, prinţul tău !Ok, poate nu pe cal alb dar în mod sigur într-o maşină confortabilă, fie aceasta şi un taxi .

Acum, priveşte-ţi omul intrând pe uşă şi spune sincer: există ceva mai sexy decât acel bărbat obosit, cu riduri,cearcăne, câteva fire albe uitate prin păr, inofensiv şi fermecător care cere puţină dragoste de la tine?

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

Unde-i "galanul" meu ?



Sunt sigură că ai mai auzit această singtamă:  " Nu mai există bărbaţi buni!". Mare minciună!  Milioane de bărbaţi buni, dintre care mulţi pot fi chiar minunaţi, sunt dispuşi să ne facă fericite. Măcar de le-am acorda  o şansă!  De cele mai multe ori sunt ideile noastre preconcepute cele care ne despart de fericire; standarde ce ne astupă simţurile şi nu ne permite să-i vedem, uneori chiar refuzăm conştient să credem că aceştia există. Astfel, pierdem orele valioase pe care le-am putea trăi alături de cineva special primind mai multă iubire decât am aştepta de la un simplu muritor,  stând neclintite şi visătoare în faţa televizorului, admirând-ul pe X din telenovela noastră preferată, dorind să fim în locul actriţei principale pentru a săruta acel "galan" blond cu ochii albaştrii ce ne face să pierdem capul ! Atât de bine ne simţim fiind susţinătoarele ideilor noastre eronate despre perfecţiune şi frumuseţe, încât am face orice să menţinem acest statut neschimbat.

Aşa îi părăsim pe acei bărbaţi care se poartă "cu mănuşi" cu noi, pe baza că: "Nu e destul de frumos", " Nu câştigă destui bani"," Nu are ochii  lui X din telenovela X", "Nu-mi place stilul lui de a se îmbrăca", " Nu are un Audi sau un Porsche cu care să mă plimbe",  am spune orice, numai să nu fim nevoite să acceptăm relaţii reale,ceva mai mult decât vise, cu foarte mare potenţial, alături de bărbaţi simpli şi aparent nesemnificativi, dar care au multe de oferit. 

Atâta timp cât aceştia ne curtează, nu avem interes, îi respingem ba chiar simţim nevoia să tot fugim de ei. Iar când sătui de mofturile şi standardele noastre imposibile de atins  se îndepărtează de noi, ajungem să ne plângem singure de milă, susţinând printre lacrimi şi suspine că nimeni nu ne iubeşte, etichetând (pe nedrept ) specia masculină ca fiind nefolositoare .

Astfel stând lucrurile, ne ţinem moţ după  “galani”,  frumoşi, cu bani...care nu ne vor deşi noi suntem dispuse să facem orice  pentru o frimitură de atenţie din partea lor, nu ne respectă sau se poartă urât cu noi şi după aceea ne plângem soarta pentru că tot ei sunt cei care ne evită şi ne înşeală. Îi implorăm să ne dea atenţie, să ne iubească, şi ni se pare ceva natural atunci când aceştia ne refuză. Acceptăm ambalajul răpitor şi ignorăm nimicnicia conţinutului. Toate aceste lucruri, doar pentru faptul că ei DA, se ajustă standardelor noastre; pretenţii la care refuzăm să renunţăm.

Te întrebi oare:  unde-i "galanul" meu? Îţi voi răspunde eu : "galanul" tău, draga mea, se află chiar la tine acasă, este ciufulit, poate ca are ceva burtică, riduri şi cearcăne, te iubeşte la nebunie, munceşte 24 de ore pentru tine...ah, şi nu are un Porsche sau un Audi parcat în faţa blocului, ci o Dacie ! Ce vrei mai mult?

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

P.S....Apreciază ce ai !