joi, 24 noiembrie 2011

Ştrengar până când vrea el...


Care este acel ceva la el ce te cutremură toată? Atitudinea lui autosuficientă? Să fie oare pasiunea fără măsură faţă de obiceiuri nesănătoase? Faptul că te consideră mai puţin importantă decât prietenii lui? Ce zici de aparenţa sa de personaj medieval cu barbă de 10 zile? Sau poate este ceva mult mai grav precum că se foloseşte de violenţă (ajungându-se chiar la lovituri) pentru a îşi impune mereu voinţa?

Magia iubirii şi senzaţia de plutire pe care o aveai la început de drum în doi se scurge printre degete iar acele aspecte minore deranjante cu privire la atitudinea lui, pe care înainte le ignorai cu bună ştiintă, acum începi a le simţi prezenta în relaţie până a se transforma în obstacol pentru dezvoltarea sănătoasă a acesteia. Ai căpătat claritate în ceea ce priveşte problemele relaţiei şi gradul de efect negativ ce produc asupra ta ceea ce este un aspect pozitiv; unele ai convingerea că poţi trece peste ele, altele implică un efort mai mare, însă o durere extremă ( în cazul violenţei domestice) este semn că ai atins vârful suportabilului tău !

Se poate schimba un bărbat? Este o situaţie ce se poate remedia sau nu? Sunt întrebări ce acum îţi macină sufletul şi încerci cu disperare a găsii soluţii. Mai intâi te gândeşti să întocmeşti o specie de contract cu el: tu îi oferi iubire, respect şi loialitate iar el în schimb se va supune unui proces de transformare. În principiu, ambele părţi semnează acordul cu o promisiune, însă după puţin timp realizezi că totul se rezumă la vorbe şi acţiunile nu se întrevăd. Şi tot aşa parcă zilnic te aşezi la masa de renegociere. După care recurgi la cicăleala ( tu crezi că îi faci un bine), îi scoţi în faţă defectele (crezi că astfel îl ajuţi să-şi dea seama de ceea ce trebuie "reparat' la el) sau adopţi tactica comparativă cu alţi bărbaţi ( l-ai dus la spânzurătoare!). Nu numai că nu se va schimba, dar vei mai adăuga la lista cu defectele lui şi faptul că va deveni complexat, nesigur şi neiubit. Şi atunci, ce este de făcut? Ceva trebuie să faci nu? Dar eu te întreb cine ţi-a spus că „TREBUIE” să faci ceva?Doamna „sper să se schimbe”, cuvântul „trebuie” exprimă o obligaţie, iar atât cât ştiu, acest drept de a schimba o persoană nu se află nincăieri în legea omului aşa cum nici în cea divină, în biblie negăsindu-se nici o afirmaţie sau măcar o sugestie, cum că femeia ar fi desemnată sau că ar avea datoria să realizeze acest lucru. Atunci de ce ne luăm atribuţii ce nu ne corespund, doamnele mele? Multe femei iau asupra lor această responsabilitate, interpretând un rol de „salvatoare” pentru bărbat, acela de a-l aduce pe drumul cel bun, plătind consecinţele mai târziu.

Prietenă, poate de  dragul tău, datorită insistenţelor tale,  pentru a te /cuceri/impresiona/a te ţine lângă el, va realiza, aparent, o schimbare. Însă ţine minte un lucru: o persoană nu poate trăi veşnic într-o piesă de teatru ( ceea ce nu este normal şi nici drept să facă), în timp, revenind la starea iniţială. Nu vorbesc despre acele defecte care au o simplă rezolvare precum un bărbierit ci despre acele aspecte din caracterul lui precum egoismul, violenţa,etc, ce îţi rănesc profund sufletul. Schimbarea, ca orice decizie în această viaţă, este o alegere şi se va produce doar atunci când acesta va conştientiza efectele negative ale obicieiurilor/atitudinilor asupra lui !

Ce poţi face? Fii tu un exemplu demn de urmat, un sprijin necondiţionat de acceptare şi iubire ce îl va „obliga” să-şi dorească să fie mai bun pentru tine. Desigur mai există şi excepţii: cei care consideră schimbările ca fiind inecesare pentru că au impresia că sunt perfecţiunea personificată. Aceştia ultimii, sunt un caz pierdut şi mai bine renunţi la ei ! Cert este că bărbatul perfect nu există aşa cum nici femeia perfectă. Tot ce poţi face este să fii realistă, practică şi cu perspectivă de viitor atunci când alegi partenerul de viaţă. Fă-ţi o listă cu defectele pe care le poţi accepta şi care nu la un bărbat/ într-o relaţie. Spre exemplu, dacă infidelitatea afişează ca ceva inacceptabil, iar tu ştii că lui îi cam plac femeile, mai bine nu iniţiezi o relaţie cu el, sau dacă ai început-o, renunţă la ea; nici de cum să nu te gândeşti că după ce te vei căsători cu el va deveni îngeraş ! Dacă îl consideri fără importanţă pune-ţi o pernuţă jos, îngenunchează şi începe să te rogi pentru ca acesta să nu calce niciodată strâmb şi să-ţi frângă inima....

© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"

Niciun comentariu: