Nici preparatele delicioase care îţi plac atât de mult, nici invitaţii, nici cadourile de sub brad...nimic nu te face să te simţi mai bine. Te aştepţi la încă un Crăciun melanholicos ...fără el. Dar acest lucru reprezintă deja o obişnuinţă pentru tine. Anul trecut, dar şi acum doi ani şi poate şi acum trei ierni la fel s-a întâmplat. Îţi doreşti să fie alături de tine. De ce toţi sunt prezenţi şi el lipseşte mereu? Nu poţi înţelege. Despre cadouri, o mângâiere sau un telefon nici nu mai poate fi vorba, doar ştii prea bine că el nu este genul de om care să aibă detalii drăguţe cu tine. Tot ce vrei este să treacă cât mai repede şi acest Crăciun fără haz şi magie care îţi reaminteşte cât de singură te simţi. Şi de când l-ai cunoscut ai cele mai triste sărbători, cele mai triste zile de naştere, cele mai triste vacanţe...pentru că simţi că nimic şi nimeni nu-l poate înlocui în ecuaţia fericire, am dreptate?
După care primeşti scuze de genul: „ Am făcut planuri cu prietenii mei de sărbători dar am uitat să te anunţ” ( adică a uitat să te includă şi pe tine în ele). Şi parcă de fiecare dată are memoria scurtă: „Iartă-mă iubito am uitat că este ziua ta, ştii? mă gândeam să-ţi fac un cadou” şi acesta nu apare niciodată. Am menţionat cât de sensibil este? : “Ar trebui să mai slăbeşti” sau “Ce-ar fi să treci pe la coafor?”. Eşti sigură de faptul că bărbatul viselor tale nu s-ar comporta aşa şi totuşi, tu îl vrei, îl iubeşti pe acesta! De ce? Pentru că te gândeşti că este mai bine cu el decât fără acel „rău”, deja adictiv, pentru sufletul tău. Acestui gen de proprie-tortură epidemică i se mai spune şi... „ iubire dură”.
Oare care să fie explicaţia ei? Ne place să suferim? De ce ne îndrăgostim de bărbatul nepotrivit? Mai bine zis, de ce ne simţim atrase de o persoană care simţim că nu este bună ? De ce rămânem într-o relaţie când aceasta devine dăunătoare? Poate pentru că în sufletul nostru sperăm ca totul să fie o judecată eronată născută din imaginaţia noastră, doar o exagerare, sau o acuzaţie ce nu dispune de suficiente argumente pentru a fi luată în seamă. Aşa se face că atunci când iubitul îţi dovedeşte răutatea, ignori vocea interioară care îţi spune că nu este normal să primeşti un astfel de tratament, când îi reproşezi ceva ţi se dă de înţeles că totul este productul nebuniei tale (tu eşti de vină întotdeauna pentru isteriile lui, pentru tot ceea ce i se întâmplă în viaţă, etc) iar când acesta are „bunătatea” de a veni cu un buchet de flori şi câteva lacrimi, te simţi norocoasă (de parcă nu ai merita ceva mai bun), te cuprinde vinovăţia faţă de acele momente în care ai gândit rău despre el, te surprinde gestul lui, te recucereşte şi astfel uiţi complet de posibilitatea de a termina cu o relaţie ce nu te face fericită decât pe momente scurte.Am nimerit?
Trec zilele, anii pe lângă tine în timp ce tu trăieşti cu speranţa că ceva se va schimba; că într-o zi acesta va deschide ochii în sfârşit şi te va aprecia la adevărata valoare (lucru care ceva în interiorul tău îţi spune că nu se va produce niciodată). Procedând în felul acesta te autopedepseşti şi te privezi singură de o posibilă relaţie cu acel bărbat bun care abia aşteaptă să te facă fericită! Propune-ţi ca acest Crăciun să fie excepţia de la regulă ! Mai bine arunci 3 ani de relaţie nocivă la gunoi decât o viaţă întreagă ! Gândeşte-te.
Cu drag, şi cu cele mai bune dorinţe pentru tine pentru noul an:
© Marta Barbu, "Chirurgia Inimii"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu